Zain KSA și Huawei semnează un Memorandum de înțelegere pentru a construi în premieră rețeaua globală „5.5G City”

2023.03.09
zain ksa mwc2023

În cadrul MWC23 din Barcelona, Huawei și Zain KSA, principalul operator de telecomunicații din Arabia Saudită, au semnat un Memorandum de înțelegere (MoU) de cooperare strategică pentru proiectul comun de inovare „5.5G City”. Memorandumul a fost semnat la MWC23 desfășurat la Barcelona între 27 februarie și 2 martie.

Conform acestui memorandum, părțile vor colabora pentru a promova inovația tehnologică pentru dezvoltarea 5.5G și pentru a extinde ofertele scalabile pentru clienții individuali, enterprise și guvernamentali. În plus, vor consolida infrastructura digitală și vor construi în premieră o rețea globală 5.5G, oferind un motor puternic pentru atingerea obiectivelor naționale de digitalizare prezentate în programul Saudi Vision 2030.

Zain KSA și Huawei vor colabora pentru a stimula inovația tehnologică, pentru a îmbunătăți experiența de utilizare și a dezvolta noi cazuri de utilizare. Colaborarea își propune să ofere o experiență gigabit perfectă atât în scenarii de interior, cât și în exterior, prin implementarea la scară largă a inovației MetaAAU, carrier aggregation 5G, și a soluțiilor digitale LampSite pentru interior. În plus, vor fi luate inițiative pentru a îmbunătăți performanța rețelelor Massive MIMO și pentru a dezvolta capabilitățile de operare și optimizare a rețelelor autonome end-to-end. Părțile vor dezvolta și noi cazuri de utilizare pentru Internetul lucrurilor (IoT), precum și soluții de rețea privată. Nu în ultimul rând, parteneriatul va explora cooperarea inovatoare în materie de locații ultra-compacte, soluții de energie verde și altele.

Ing. Abdulrahman Al-Mufadda, Chief Technology Officer, Zain KSA, a precizat: „Angajamentul nostru de a susține transformarea digitală în Regat a devenit posibil prin combinarea investițiilor în tehnologie inovatoare, cu soluții digitale de pionierat în mai multe domenii precum cloud computing, fintech, suport pentru afaceri și tehnologii cu drone. Zain KSA își propune să încurajeze societatea digitală și să sprijine tranziția către o economie digitală, conform programului Saudi Vision 2030 și strategiei de transformare digitală a Regatului. Prin parteneriatul cu liderii globali TIC, inclusiv cu Huawei, ne angajăm să îmbunătățim rețeaua end-to-end a Zain KSA prin inovația noastră comună privind tehnologia 5G-Advanced și prin incubarea unei game de servicii verticale pentru digitalizarea industriei.”

Ritchie Peng, președinte Huawei 5G Product Line, a declarat: „Ne angajăm să le oferim operatorilor produse și soluții de vârf și să îi ajutăm să construiască rețele mobile de înaltă calitate prin inovații tehnice permanente. Suntem încântați să lucrăm cu Zain KSA la proiectul 5.5G City și sperăm că această cooperare va permite produselor și soluțiilor noastre inovatoare să creeze valoare comercială și socială. Viziunea noastră este să sprijinim Zain KSA să construiască rețele 5G mai bune și, mai mult decât atât, să conducă infrastructura digitală."