ICT Academy – un program educațional pentru un viitor digital

Programul global ICT Academy al Huawei este prezent acum și în România. Inițiativa își propune să contribuie la formarea tinerilor ingineri români. Ei vor beneficia de pregătire teoretică și practică pe subiecte ca Big Data, IoT, Cloud Computing și Networking. Ca parte a proiectului ei vor primi access la expertiza Huawei în domeniu, companie recunoscută drept cea mai inovatoare companiei de tehnologie din lume.

Prin intermediul ICT Academy sunt în derulare la nivel internațional parteneriate cu peste 1.500 de instituții de învățământ. Prin parteneriatul cu mediul academic, Huawei a dezvoltat un veritabil ecosistem, care acoperă de o manieră integrată procesele de învățare, certificare și angajare. În acest fel este sprijinită dezvoltarea industriei IT&C și se asigură pregătirea studenților în conformitate cu cerințele de pe piața muncii. Mai mult de 60.000 de studenți, din peste 90 de țări, sunt pregătiți anual în cadrul programului.

Huawei oferă prin ICT Academy o soluție cuprinzătoare instituțiilor de învățământ. Această soluție acoperă întregul proces de dezvoltare a talentelor, de la realizarea cursurilor, pregătirea formatorilor și configurarea mediului de laborator, până la certificarea studenților și oferirea de oportunități de carieră. Cele mai recente informații și tehnologii de ultimă oră sunt puse și ele la dispoziția universităților Parteneriatul este adaptabil și poate fi personalizat pentru fiecare instituție de învățământ.

Încă din anul 2018, Huawei a oferit finanțare pentru un laborator tehnologic dedicat al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, materiale pentru cursurile prevăzute în programa ICT Academy și instruire pentru profesorii implicați în proiect. Din momentul lansării și până în prezent, acest program a contribuit la stimularea inovației în rândul studenților, la aprofundarea colaborării dintre industrie și mediul academic și la explorarea unui nou model pentru formarea noilor generații de profesioniști în domeniul ICT.

Pe măsură ce promovarea digitalizării accelerează în diferite industrii, universitățile trebuie să reformeze conținutul tradițional de predare și să se concentreze mai mult pe tehnologii de vârf. Cursurile trebuie să fie actualizate, materialele didactice fiind nedesar să fie legate de practicile din industrie, astfel încât studenții să se poată integra cu succes pe piața muncii.

Conform DESI 2020 (Digital Economy and Society Index, elaborate annual de Comisia Europeană), la nivel european s-a înregistrat o îmbunătățire a abilităților digitale avansate (absolvenți și specialiști ICT). În 2019, procentul de persoane care aveau cel puțin abilități digitale de bază a ajuns la 58% (în creștere față de 55% în 2015). În 2018, aproximativ 9,1 milioane de persoane au lucrat ca specialiști ICT în UE, cu 1,6 milioane mai mult față de 2014. Cu toate acestea, există în continuare un deficit de specialiști ICT pe piața muncii: 64% dintre companiile mari și 56% dintre IMM-urile care au recrutat specialiști ICT în 2018 au raportat că aceste posturi vacante sunt greu de ocupat. Problema este și mai răspândită în România, unde cel puțin 80% dintre companiile care fie au recrutat, fie au încercat să recruteze specialiști ICT au raportat astfel de dificultăți.

În ceea ce privește competențele digitale, România se situează pe ultimul loc în UE, potrivit DESI. Deși s-a înregistrat o creștere ușoară în ceea ce privește procentajul specialiștilor în domeniul ICT, aceștia reprezintă o proporție mult mai mică din forța de muncă decât media UE (2,2% față de o medie a UE de 3,9%). În schimb, România are rezultate bune în ceea ce privește absolvenții în domeniul ICT, situându-se pe locul 5 în rândul statelor membre, cu 5,6% dintre toți absolvenții.

În contextul noii ere digitale, cheia menținerii unei dezvoltări rapide, a valorificării oportunităților și progresului digitalizării o reprezintă educarea tinerei generații. Din acest punct de vedere, România are nevoie de colaborarea dintre sectorul educațional și companiile din domeniul tehnologiei.

"Prin ICT Academy sprijinim tinerele talente din domeniul tehnologiei, însă acesta nu este doar un program educațional, ci piesa de bază a unui întreg ecosistem. Scopul programului este de a sprijini studenții cu rezultate remarcabile, oferindu-le o pregătire cu acces la cunoștințe teoretice și practice legate de noile tehnologii. Ne dorim să contribuim la reținerea talentelor ICT în România prin programele noastre educaționale și prin joburile pe care le oferim în cadrul companiei noastre, astfel încât inginerii români să găsească aici oportunitățile de educație și de carieră care le permit să se dezvolte și să nu plece în afara țării. Credem că educația este un pilon de bază pentru dezvoltarea economiei", spune George Zhang, CEO Huawei România.

Huawei vizează extinderea programului ICT Academy în România și colaborarea cu universități de profil, care ar putea integra cu ușurință cursurile și serviciile furnizate de companie, cu un impact final pozitiv asupra dezvoltării pieței ICT din România.